Grecia a intrat în incapacitate de plată și a anunțat că nu își poate plăti datoriile față de Fondul Monetar Internațional (FMI). Asta nu o zic eu, ci capital.ro.

Săracii au intrat în bucluc de ceva vreme și nu prea au reușit să o scoată la capăt, astfel că țara a intrat în faliment. E ciudată toată treaba, nu prea mă bag că e politică așa că nu o să povestesc deloc despre asta.

Însă ceea ce mi s-a părut oarecum hilar, dar de ajutor, este încercarea unui tânăr din Anglia de a aduna 1.6 miliarde de euro printr-un proces de crowdfunding pentru a scoate Grecia din faliment, el îi spune Fond de Salvare pentru Grecia.

Strângerea de fonduri a fost pornită pe site-ul ultra-mega cunoscut de crowdfunding, IndiGoGo, unde un tânăr de 29 de ani s-a săturat de toate știrile despre acest subiect și a luat atitudine. El spune că e nevoie de doar câte 3 euro de la fiecare locuitor al Europei pentru a strânge suma finală. Deci cine este dispus să doneze și vrea să ajute oamenii, pentru că este pentru oamenii de acolo această campanie, poate să ofere sume diferite în schimbul cărora va primi câte un cadou: o salată cu feta și ulei de măsline livrat la usă pentru suma de 3 euro, o sticlă de Ouzo pentru 10 Euro, o sticlă de vin grecesc pentru 25 de euro, iar cine vrea să fie extra generos poate dona suma de 1 milion de euro în schimbul căreia va primi toată mulțumirea grecilor. Dacă cineva are chef să meargă o săptămână în Grecia în concediu la all-inclusive, poate dona 5000 de euro.

Eu îi doresc la tipul ăsta să aibă succes. Și, după părerea mea, o să strângă ceva bani, având în vedere că până în momentul de față a strâns deja 945.170 de euro în doar 3 zile de la peste 55.000 de oameni.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ