targ de craciun

AMR 77 de zile până la Crăciun. Cred că este cea mai așteptată sărbătoare din an, și nu doar pentru cadouri, zăpadă, brad, luminițe colorate și vin fiert, ci și pentru târguri, atmosferă, dulciuri, vacanță și colinde. Cam tot ce înseamnă Crăciunul este binevenit :)

Dar de data asta vreau să dezbat un pic târgurile de Crăciun, care sunt organizate în diferite orașe ale României. Și având în vedere că scriu pe un site de conținut, m-am gândit să fac un articol cu top 5 târguri din România, să ofer informații relevante despre perioadă și locație și să scriu ce vor putea găsi vizitatorii nou față de anul trecut. Pe lângă site-urile out of date care sunt făcute, ba din punct de vedere al design-ului, ba din punctul de vedere al informațiilor, m-am gândit că totuși o pagină de facebook decentă există, unde adminii să țină legătura pe tot parcursul anului cu utilizatorii. Eh, dar nu. Crăciunu-i Crăciun, iar lipsa de creativitate/gândire/implicare a rezultat într-o comunicare concentrată doar asupra celor câtorva zile de sărbătoare + o urare de paști, o urare de o zi mai importantă din calendar și câteva mici posturi informative. Le iau pe rând:

București

Începând cu data de 5 ianuarie 2015 are până astăzi 9 postări. Adică, în medie, 1/lună, dintre care doar ultima are legătură cu târgul. În rest, ceva de paști, un share la o pagină și ceva poze de la alte târguri.

Sibiu

11 postări din data de 4 ianuarie, când s-a anunțat demontarea târgului. That is so sad. În rest, niște linkuri despre târg, ceva distribuiri de pe alte pagini și o poză cu Gheorghe Zamfir. În data de 5 august cineva a întrebat de cazare pe perioada târgului, dar încă nimeni nu i-a răspuns. Ceea ce au făcut totuși a fost să creeze un eveniment pentru târgul din acest an.

Cluj Napoca

Echipa care se ocupă de pagina târgului de Crăciun a intrat în vacanță anul trecut în data de 30 decembrie. Să sperăm că revin la timp pentru a mai posta niște poze și cu târgul din acest an.

Brașov – nu are Facebook, dar are un site pe care încă scrie Târgul de Crăciun Brașov 2009

Timișoara – nu are nici Facebook, nici site

Câteva sfaturi de la mine

Cred și eu că nu e ușor să găsești modalitatea perfectă prin care să promovezi un eveniment care se întâmplă o singură dată pe an, ține undeva o lună și se concentrează exclusiv pe Crăciun. Dar asta nu înseamnă că trebuie să abandonezi de tot pagina și să mai postezi câteva ceva doar când îți aduci aminte. Uite de exemplu ce ai mai putea pune în perioada înainte și după târg:

  • poze de la târg, prin care să îi faci melancolici pe oameni
  • cere-le feedback ca să vezi ce trebuie să schimbi sau să faci mai bine
  • implică-te și implică-i în discuții (de exemplu: pune întrebări legat de ediția care s-a terminat, legat de unde se gândesc să meargă de Crăciun)
  • dacă promovezi orașul, oferă câteva sugestii de cazare pentru cei care vin din afară
  • menține un blog, unde să le spui cum să se pregătească pentru sărbătoare, pentru crăciun, pentru târg, etc, scrie diferite curiozități sau prezintă fapte de la ediția trecută
  • nu uita că trebuie să vină și comercianți la târgul organizat: fă câteva ghiduri utile (gen: ce produse se pot pune în vânzare, când încep înscrierile, când încep amenajările, etc)

Toate astea nu se pretează pe toată perioada și nici nu trebuie făcute zilnic, însă cu un plan de conținut bine pus la punct, poți să îi întrebi pe oameni unde merg de Crăciun începând încă din octombrie. Iar idei sunt numeroase, dar nu lăsa pagina aia așa goală, e păcat, pentru că sărbătoarea Crăciunului se presupune a fi una plină de bucurii și împlinire, nu plină de goliciune.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ